Cuvant deschidere an nou

uniunea-ntionala-a-agentiilor-imobiliare1

Dragi colegi,

Avem placerea sa va uram succes in anul ce abia a inceput si totodata dati-ne voie sa felicitam agentiile imobiliare care au supravietuit acestor vremuri grele.Nu intamplator am lasat sa treaca luna ianuarie inainte de a va adresa cuvantul de inceput de an, cu care deja v-am obisnuit, dar am vrut, cu aceasta ocazie, sa va si prezentam care este programul de activitati, care sunt noutatile si ce ne-am propus ca obiective primordiale in 2011.

Dupa cum bine stiti sau ati aflat de pe site-urile Uniunii, la sedinta Consiliului Superior Unai, din data de 11.11.2010 s-a hotarat reorganizarea asociatiei noastre pe 3 centre regionale principale si anume : Bucuresti, Cluj si Bacau urmand ca celelalate filiale din Maramures, Sibiu, Timis, Baia Mare, Constanta, Brasov, Iasi si Galati sa fie arondate celor 3 centre regionale.

Acest lucru s-a decis pentru o mai buna coordonare a activitatii Uniunii intrucat atat neplata cotizatiei lunare a membrilor si lipsa aportului filialelor cu cota stabilita catre UNAI-Central cat si neimplicarea sufleteasca si materiala a factorilor de decizie din cadrul conducerii filialelor a dus la paralizarea relatiilor de comunicare ce existau cand ordonanta OG3/2000 era in functiune.

Incepand cu acest an ne-am propus revigorarea activitatii Uniunii printr-o serie de scopuri tangibile din punct de vedere operational care in primul rand vor ajuta membrii nostri sa fie profesionisti dar si mai profitabili.

In acest sens va informam ca:
1. UNAI a devenit singura asociatie reprezentativa la nivel national care a obtinut asigurarea de raspundere profesionala pentru agenti imobiliari. Astfel in data de 04 februarie 2011 s-a incheiat parteneriatul cu SC Astra Asigurari SA si SC Marsh Broker SRL in vederea efectuarii acestui serviciu, polita de asigurare fiind intocmita doar pentru membrii UNAI si va intari increderea consumatorilor de servicii imobiliare sa apeleze la agentii imobiliari care lucreaza intr-o societate membra UNAI. Totodata acest serviciu va fi catalogat ca o “acoperire” pentru agentii imobiliari in cazul in care clientul este nemultumit de serviciile sale si il actioneaza in judecata pentru malpraxis.

2. UNAI este singura asociatie reprezentativa la nivel national care organizeaza cursuri de CALIFICARE pentru agenti imobiliari, conform cod COR 3413.3.1 Astfel incat ne-am propus ca pana la finele anului toti agentii imobiliari ce activeaza pe piata, fie membri sau nu, sa fie “calificati la locul de munca”. Mentionam ca acest lucru este obligatoriu conform Standardului European Imobiliar SR EN 15733, standard pe care ASRO – Asociatia Romana de Standardizare din Romania, l-a implementat deja in Romania inca de anul trecut sub nr. ICS 03.080.30 / iunie 2010.

3. UNAI este singura asociatie reprezentativa la nivel national care elibereaza licente si atestate cu timbru sec, inseriate la nivel national, serii si numere valabile de cand OG3/2000 era operationala. Incepand din acest an UNAI va elibera diploma de “Membru CEPI” care va atesta faptul ca agentia respectiva respecta normele si standardele europene in vigoare,cu referire stricta la practicile deontologice ale brokerului imobiliar. Aceasta diploma va constitui un atu in relatia cu clientii straini, investitori sau dezvoltatori imobiliari care activeaza pe piata imobiliara din Romania.

4. UNAI va elibera legitimatii personalizate cu fotografie si inseriate la nivel national fiecarui agent imobiliar ce este CALIFICAT si ASIGURAT PROFESIONAL in aceasta meserie si totodata apartine unei agentii imobiliare membre active. Vom pune in aplicare acest plan pentru a ne diferentia de ceilalti agenti imobiliari si totodata pentru a putea fi recunoscuti de catre clienti. Data limita: 01.03 2011.

5. Membrii UNAI vor folosi modele standard de contracte prestari servicii imobiliare pentru cumparatori si chiriasi, contracte de exclusivitate pentru vanzatori si proprietari, modele de precontracte de vanzare-cumparare, toate cu antetul Uniunii. Ne-am propus acest lucru pentru a ne diferentia de celelalte agentii imobiliare si totodata pentru a fi recunoscuti de consumatorii de servicii imobiliare ca mod de lucru.

6. UNAI continua demersurile pentru promovarea unei legi care sa reglementeze domeniul imobiliar. Astfel s-a facut lobby pe langa clasa politica pentru sustinerea acestui proiect care, fara echivoc, in viitorul apropiat, se va concretiza intr-o lege.

7. UNAI va participa in lunile mai si septembrie, la Targul National Imobiliar – TNI cu stand propriu unde membrii UNAI vor putea participa GRATIS cu oferte proprii.

8. Trimestrial vom continua organizarea de intalniri sub emblema “Cafeneaua Imobiliara” impreuna cu partenerul nostru oficial – imobiliare.ro, eveniment care se doreste a deveni cu caracter regional.

9. UNAI este discutii avansate cu imobiliare.ro, ziarulimobiliar.ro si titirez.ro pentru realizarea unui portal la nivel regional si/sau national pentru postarea tuturor ofertelor membrilor nostri pentru o mai buna vizibilitate pe internet.

10. Cotizatia de membru UNAI se va achita, incepand cu acest an, trimestrial iar firmele care vor achita pe tot anul vor beneficia de o reducere de 10%. Totodata asigurarea de raspundere profesionala pentru toti agentii imobiliari va fi achitata din momentul in care societatea devine membru activ. Facem mentiunea ca o societate este considerata membru activ daca are cotizatia achitata la zi.

OBSERVATIE:
Ne-am propus ca pana la data de 01 martie 2011, Licentele, Atestatele, Legitimatiile si Diplomele sa fie eliberate pentru cei ce le vor solicita. Cei care nu au trimis pozele pentru legitimatii sunt rugati sa o faca cat mai curand posibil.
Facem mentiunea ca cei care nu mai doresc sa fie membri UNAI pot face o adresa de retragere sau de suspendare din Uniune (acest lucru este valabil pentru firmele care au cotizatia achitata la zi). Pentru societatile care nu au achitat cotizatia la zi sunt rugate sa o faca pana la 01 MARTIE 2011, data dupa care isi vor pierde calitatea de membru UNAI. Acest lucru va atrage dupa sine pierderea dreptului de a mai folosi emblema UNAI pe site-urile proprii sau in oricare alta publicatie sau reclama. Va reamintim ca sigla UNAI este rezervata la OSIM ( Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) sub nr. 96356 / 24.07.2008 si dreptul de folosinta il au doar membrii activi UNAI.

In speranta ca planul de activitati al Uniunii este in asentiment cu ideea noastra de a veni in sprijinul dumneavoastra va asiguram si pe viitor de intreaga noastra disponibiliate.

Popovici Florin,
Prim Vicepresedinte UNAI – Romania

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *